Numărul actual al persoanelor grupului:
Grupurile pornesc cu un număr de 16 persoane în două saptămâni. Numărul maxim de persoane al grupului este 28.
Viaţa este într-o continuă schimbare, iar pentru a ţine pasul cu schimbările este absolut necesar o dezvoltare continuă în acest sens.
În cazul în care nu te-ai decis care ar fi cel mai potrivit training pentru tine, te ajutăm în a evalua nevoile personale având la bază scopul tău personal.
În cazul în care, cariera joacă un rol important in viaţa ta, îţi oferim în acest sens sprijinul necesar în procesul de dezvoltare.
Dacă doreşti să îţi dezvolţi compentenţele tale profesionale şi sociale cu ajutorul unui mentor, îţi oferim următoarele posibilităţi/teme: management şi leadership, resurse umane, relaţii interpersonale, comunicare, economie, etc.
Dacă ai întâmpinat obstacole, şi doreşti să obţii rezultate rapide şi eficiente, alege programul de coaching în următoarele domenii: leadership, resurse umane, economie, management de proiect.
În cazul în care eşti deschis de a învăţa în grup, unde ai posibilitatea de a te dezvolta împreună cu alte persoane, care sunt interesate de aceeaşi temă, alege din trainingurile de grup oferite.
Numărul actual al persoanelor grupului:
Grupurile pornesc cu un număr de 16 persoane în două saptămâni. Numărul maxim de persoane al grupului este 28.
Descriere:
În vederea funcționării productive a unei societăți, dezvoltarea personalului este un element de bază.
În cazul în care sunteți interesați în dezvoltarea personalului, vă oferim sprijinul creării soluțiilor optime bazate pe nevoile personale:
- Alcătuirea conceptului de dezvoltare;
- Pregătirea pachetului de dezvoltare;
- Implementarea dezvoltării și sprijinul acestui proces.
În momentul în care simțiți nevoia unei schimbări majore în cadrul societății dumneavoastre, vă sprijinim în dezvoltarea organizațională.
Dacă solicitați un ajutor cât mai rapid, consilierii noștri stau la dispoziția dumneavoastră în legătură cu următoarele teme: management financiar, economic și managementul resurselor umane, asigurarea calității, respectiv în domeniul social și al sănătății.
Asigurăm moderarea și facilitarea dezbaterilor cât mai eficiente.
Asigurăm medierea conflictelor la nevoie.
În cazul în care sunteți decis în ce domeniu doriți să progresați, alegeți din trainingurile oferite.
Numărul actual al persoanelor grupului:
Grupurile pornesc cu un număr de 16 persoane în două saptămâni. Numărul maxim de persoane al grupului este 28.
În cazul în care sunteți interesați în dezvoltarea personalului, vă oferim sprijinul creării soluțiilor optime bazate pe nevoile personale:
- Alcătuirea conceptului de dezvoltare;
- Pregătirea pachetului de dezvoltare;
- Implementarea dezvoltării (cursuri acreditate la nevoie) și sprijinul acestui proces.
În momentul în care simțiți nevoia unei schimbări majore în cadrul societății dumneavoastre, vă sprijinim în dezvoltarea organizațională.
Dacă solicitați un ajutor cât mai rapid, consilierii noștri stau la dispoziția dumneavoastră în legătură cu următoarele teme: management financiar, economic și managementul resurselor umane, asigurarea calității, respectiv în domeniul social și al sănătății.
Asigurăm moderarea și facilitarea dezbaterilor cât mai eficiente.
Asigurăm medierea conflictelor la nevoie.
În cazul în care beneficiarii au nevoie de dezvoltare apelați cu încredere în următoarele domenii: comunicare, sănătate si economie.
În cazul în care sunteți decis în ce domeniu doriți să progresați, alegeți din cursurile oferite.