La cererea Organizației Caritas București
La cererea Organizației Caritas București am realizat o analiză organizațională, în cadrul căreia am cuprins diferite domenii ale organizației și am venit cu o propunere în vederea funcționării mai bune și eficiente a acesteia. Analiza s-a extins pe domeniile mai importante, și anume: serviciile sociale, resurse umane, situația economico-financiară, structura organizațională, voluntariatul și problemele juridice. În vederea realizării analizei am luat în considerare mai multe puncte de vedere: documentele organizației, o autoevaluare din diferite domenii, chestionare realizate pe teren și interviuri semistructurate.
Pe baza scopului formulat, propunerile au cuprins mai multe alternative, cu activitățile lor aferente, cu indicatori ai rezultatelor, cu termene și responsabili.
În imaginea de mai jos apare Cihodaru Maricica, director al Organizației Caritas București. A contribuit și sprijinit prin prezența ei în derularea proiectului.